De ce este importantă asigurarea locuințelor în caz de cutremur?

De: Claret Credit0 Comentarii

De ce este importantă asigurarea locuințelor în caz de cutremur? Aceasta este o întrebare pe care mulți români o ridică, în special în urma actualelor cutremure devastatoare din Turcia, urmate de cutremurele din zona Olteniei.

În ceea ce privește trecutul României referitor la cutremure, unul dintre ele fiind cel din 4 martie 1977, care a distrus un număr foarte mare de case și a ucis și rănit peste o mie de oameni, cetățenii români își doresc să își asigure locuințele.

În ciuda acestei îngrijorări, aproximativ 80% din clădirile din România nu sunt asigurate și sunt vulnerabile in caz de cutremur, potrivit PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale).

Deși într-un articol anterior am discutat despre faptul că cetățenii români caută locuințe construite după anul 1977, asta nu înseamnă neapărat că imobilele mai noi nu au nevoie de asigurare obligatorie.

Cât de importantă este asigurarea locuinței în caz de cutremur?

Asigurarea locuinței este extrem de importantă, deoarece dacă imobilul nu este asigurat, în cazul unui cutremur de magnitudine mare, cum a fost cazul celui din Turcia, proprietarul rămâne fără despăgubiri sau fără ajutorul care ar fi venit din bugetul de stat sau cel local.

Mai jos vă prezentăm o listă cu motivele pentru care este indicat să vă asigurați locuința:

  1. Cetățenii români se pot confrunta cu multe riscuri, cum ar fi dezastre naturale, cutremure și inundații. Pe lângă cutremure, despre care știm că pot cauza daune enorme, incendiile se află printre cele mai frecvente riscuri care afectează locuințele românești. Printre principalele cauze ale incendiilor sunt instalațiile electrice defecte, fumatul în spații neamenajate, mijloacele de încălzire, coșurile de fum necurățate sau defecte.
  2. Fără asigurare, proprietarul va fi nevoit plătească reparațiile sau chiar reconstrucția casei sale și va fi dificil găsească în acest timp o casă liberă în care să locuiască confortabil în timpul reparațiilor.
  3. Referitor la punctul acoperit anterior, în cazul în care locuința intră în reparații, există anumite asigurări de locuință care acoperă cheltuielile de cazare pentru perioada în care nu se poate locui temporar în casa proprietarului.
  4. Bunurile din casă (mobilier, aparate electrocasnice etc.) sunt acoperite prin asigurare, în cazul în care se întâmplă un eveniment neprevăzut care ar pune în pericol bunurile
  5. În lipsa unei asigurări, în cazul unei daune, proprietarul va trebui să renunțe la micile plăceri ale vieții sau să intre în fondul de economii pentru a acoperi daunele cauzate de un potențial cutremur; o asigurare previne acest tip de neplăceri

Ce tip de asigurare să alegi pentru locuința ta?

Cea mai potrivită și recomandată asigurare pentru locuință este polița PAD ( polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale).

Asigurarea prin polița PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren. Polița PAD acoperă daunele aduse locuințelor ca rezultat direct sau indirect al dezastrelor naturale. Obiectul asigurării este o reședință aparținând unei persoane fizice sau juridice situate pe teritoriul României dintr-un cadru rural sau urban și este înregistrată în evidențele organelor fiscale.

Este important de știut că locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PAD. 

De asemenea, dependințele, anexele, dotările și echipamentele, precum și obiectele aflate în acestea care nu au legătură structurală cu imobilul în care se află apartamentul asiguratului, nu sunt acoperite de asigurare.

Cât costă o asigurare PAD?

Asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) împotriva dezastrelor naturale costă 20 EUR pe an pentru casele din materiale moderne și 10 EUR pe an pentru casele din lut și alte materiale mai puțin rezistente.

În caz de cutremur sau alte dezastre naturale, asiguratul primește 20.000 EUR și, respectiv, 10.000 EUR, în funcție de primele anuale plătite.

Așadar, sperăm că acest articol v-a atras atenția asupra importanței asigurării locuinței în caz de cutremur și nu numai și v-a motivat să luați în considerare obținerea unei asigurări pentru a fi acoperit pe viitor.

Desigur, înainte de a asigura locuința, poate doriți să vă schimbați casa/apartamentul și să achiziționați o locuință modernă și sigură, pe placul dumneavoastră. Pentru asta, Claret Credit vă stă la dispoziție cu un credit ipotecar care vă va ajuta să vă mutați în mult dorita locuință cât de repede posibil.

Solicită un credit

    Datele tale de contact:

    Mesaj


    Sunt de acord cu prelucrarea datelor în scop publicitar/ de marketing

    Postări asemănătoare

    Leave A Comment