Creditele nebancare devin din ce în ce mai accesate de către antreprenori, aflați la început de drum sau cu experiență, dar și de persoane fizice. Pentru cei care încă nu sunt familiarizați cu ce sunt creditele nebancare, care sunt avantajele acestora față de creditele bancare, cum poți să aplici pentru acestea și ce industrii beneficiază de ele, încercăm să detaliem subiectul în cele ce urmează cât mai pe înțelesul tuturor.
Ce sunt creditele nebancare?
Creditele nebancare, cunoscute și sub numele de credite IFN (IFN -Instituție Financiară Nebancară, așa cum este și Claret Credit), sunt împrumuturi oferite de instituții care nu sunt bănci, dar al căror mecanism este strict reglementat de Banca Națională a României.
Creditele nebancare sunt o alternativă la creditele bancare, cu condiții mai permisive și o rată de aprobare mai mare. Ele au început să fie utilizate pe scară largă după criza financiară din 2008, când oamenii au căutat metode mai rapide și mai ușoare de a obține împrumuturi.
Această alternativă, dovedindu-se extrem de viabilă, s-a popularizat până în prezent, iar creditele nebancare devin o opțiune din ce în ce mai accesibilă tuturor celor care doresc un împrumut nebancar sau doresc să-și finanțeze afacerea.
Avantajele creditelor nebancare față de cele bancare
Creditele nebancare aduc mai multe avantaje în comparație cu cele bancare.
În primul rând, ele sunt mult mai transparente. Nu există costuri sau comisioane ascunse și procesul de aplicare este mult mai simplu și mai rapid.
În al doilea rând, condițiile de acordare a creditelor de către IFN-uri sunt mult mai permisive decât cele ale băncilor. Birocrația implicată în procesul de obținere a unui credit bancar poate fi copleșitoare, împingând mulți oameni să își îndrepte atenția către IFN-uri care sunt mai flexibile și se adaptează mai ușor nevoilor clienților, ceea ce înseamnă că mai mulți oameni pot beneficia de sumele de bani de care au nevoie.
Nu în ultimul rând, IFN-urile sunt mai dispuse să acorde credite persoanelor cu istoric negativ în Biroul de Credit, dar și credite pentru cei care înregistrează restanțe.
Acest lucru face ca creditele nebancare să fie o opțiune viabilă pentru cei care nu pot obține un credit de la o bancă din cauza istoricului lor cu creditele, dar și pentru cei care sunt refuzați de bănci din cauza restanțelor unor plăți pentru credite anterioare.
Felxibilitatea instituțiilor de tip IFN și modalitatea în care consilierul financiar încearcă să înțeleagă situația clientului, cât mai transparent, dar cu înțelegerea condițiilor care au dus la un anumit context într-un anumit moment, fac din creditele nebancare un produs extrem de facil de abordat.
Cum să aplici pentru credite nebancare?
Aplicarea pentru un credit nebancar este un proces simplu și rapid. De exemplu, la Claret Credit, unul dintre IFN-urile de încredere din România, este suficient să ne contactezi, pe mail sau telefonic, pentru a afla codițiile de accesare a unui credit nebancar.
Există diferite tipuri de credite pe care Claret le oferă potențialilor clienți, așa cum sunt creditul cu garanție imobiliară pentru persoane juridice sau creditul pentru proiecte imobiliare. Existența unei garanții imobiliare reprezintă un atu pentru cei care solicită un împrumut, iar condițiile de creditare sunt superioare oricăror alte situații.
La Claret Credit antreprenorii reprezintă o prioritate. Din acest motiv, o serie de produse au fost dezvoltate specific pentru antreprenori, așa cum este creditul antreprenor. Considerăm că aceștia nu numai că sunt creatori de locuri de muncă, dar și pun economia locală și națională în mișcare.
Pentru toți cei care apelează la serviciile noastre nebancare, Claret Credit oferă planuri de rambursare flexibile și perioade de grație, cu perioade de rambursare agreate împreună cu persoana care se împrumută.
Cum obții cele mai bune condiții pentru un credit nebancar
Orice antreprenor este mereu în căutarea de modalități de a-și extinde afacerea. Una dintre cele mai accesibile metode de scalare a afacerii este un credit nebancar rapid, care poate asigura capitalul necesar pentru dezvoltare. Cu toate acestea, este important să știi cum să obții cele mai bune condiții pentru un credit nebancar. Iată câteva sfaturi utile, pe scurt, pentru cei care doresc să apeleze la noi pentru un credit nebancar:
Înțelege nevoile afacerii tale
Câte fonduri ai nevoie? Cât de repede ai nevoie de aceste fonduri? Pentru ce vei folosi fondurile? Ai nevoie de un credit cu garanție imobiliară sau de un credit ipotecar? Răspunsul la aceste întrebări te va ajuta să determini tipul de împrumut care se potrivește cel mai bine nevoilor tale.
Compară soluțiile de finanțare
Caută și compară ratele, comisioanele și termenii diferiților creditori. Astfel, vei putea alege împrumutul care se potrivește cel mai bine bugetului tău.
Calculează-ți scorul de credit
Creditorii iau adesea în considerare scorul tău de credit atunci când evaluează cererea de împrumut. Dacă scorul tău este scăzut, poate fi dificil să te califici pentru un împrumut sau să obții condiții favorabile.
Pregătește un plan de afaceri solid
Un plan de afaceri bine scris te poate ajuta să convingi creditorii că afacerea ta este o investiție bună. Acesta ar trebui să sublinieze obiectivele, strategiile, proiecțiile financiare și alte informații importante.
Fii transparent
Creditorii vor să știe că ești un împrumutat de încredere. Fii transparent în ceea ce privește sănătatea financiară a afacerii tale, inclusiv veniturile, cheltuielile și fluxul de numerar. Dacă ești sincer cu privire la orice provocări cu care se confruntă afacerea ta, este mai probabil ca creditorii să aibă încredere în tine.
Alege tipul potrivit de împrumut
Există diferite tipuri de împrumuturi pentru fiecare tip de afacere, fiecare cu propriul set de termeni și cerințe. De exemplu, dacă ai nevoie de bani rapid, un împrumut pe termen scurt poate fi o opțiune mai bună decât un împrumut bancar tradițional. Alternativ, dacă planifici un proiect pe termen lung, o linie de credit de afaceri poate fi mai potrivită pentru nevoile tale.
Ce industrii beneficiază de credite nebancare?
Creditele nebancare pot fi utilizate în diferite situații, de la achiziționarea unei mașini sau a unei locuințe, până la finanțarea unei idei de afaceri.
Cea mai întâlnită industrie în această nișă estre industria construcțiilor. Antreprenorii imobiliari apelează la împrumuturi imobiliare pentru a începe, continua sa termina o construcție.
Dar acest exemplu nu este singular.
De exemplu, creditele nebancare pot fi de ajutor și pentru cei care întâmpină dificultăți în industria HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), iar creditul HORECA este unul dintre cele mai populare produse nebancare pe care le oferim celor care activează în această industrie.
Cu finanțare de până la 5 ani și o perioadă de grație de până la 1 an, Creditul HORECA este doar una dintre modalitățile prin care sprijinim această industrie.
În concluzie, creditele nebancare sunt o alternativă viabilă la creditele bancare, oferind o soluție de finanțare rapidă, transparentă și accesibilă pentru cei care au nevoie de un împrumut. Cu toate acestea, este important să te informezi corect și să înțelegi condițiile de rambursare înainte de a aplica pentru un credit nebancar.
Indiferent care este nevoia ta de finanțare, Claret Credit este una dintre instituțiile financiare nebancare unde încercăm să fim cât mai aproape de clienții noștri și să le oferim soluțiile personalizate de finanțare de care aceștia au atâta nevoie.